NEWS

PSD şi PNL au rupt coaliţia într-un judeţ

CJ Satu Mare a votat, marţi, eliberarea din funcţiile de vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Satu Mare a lui Ioan Rus şi Cristian Valer Beşeni, reprezentanţi ai PNL. Au votat pentru eliberarea din funcţie a celor doi vicepreşedinţi 23 de consilieri judeţeni din totalul de 33 de consilieri în funcţie.

În locul lor au fost aleşi Lenuţa Cornea şi Oliviu Buzgău din partea PSD.

„Consiliul Judeţean Satu Mare este motorul dezvoltării judeţului Satu Mare, lucru demonstrat în ultimii ani. Dezvoltarea judeţului se poate face doar atunci când toţi partenerii susţin acest demers. Din păcate, în ultima vreme, o parte din conducerea PNL Satu Mare a susţinut o politică a dezbinării şi distrugerii, a blocării proiectelor de dezvoltare. Munca primarilor din judeţ, proiectele acestora, sunt puse în pericol şi subordonate interesului şi obiectivelor personale ale unei singure persoane. În urma acestui demers ieftin şi politicianist, au de pierdut doar cetăţenii judeţului Satu Mare. Ca să poţi genera o dezvoltare în care Consiliul Judeţean şi primăriile din judeţ să colaboreze pentru dezvoltarea comunităţii este nevoie de o echipă la judeţ, de o majoritate în consiliu şi de un parteneriat cu primăriile, pentru ca proiectele să fie duse la bun sfârşit şi să fie atrase noi finanţări şi investiţii”, a spus Pataki Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]