NEWS

O chinezoaică din Suzhou a fost reţinută de poliţie pentru că a purtat kimono japonez în loc de hanful chinezesc

În Suzhou, un oraş în Estul Republicii Populare Chineze în apropiere de Shanghai, o chinezoaică a declarat că a fost reţinută de poliţie ore în şir şi acuzată că „a provocat necazuri” doar pentru că a purtat un kimono japonez şi a făcut fotografii pe o stradă a oraşului.

Femeia purta kimonoul şi o perucă în timp ce interpreta un personaj popular din seria manga Summer Time Rendering, transmite The Guardian

Ea făcea fotografii în Suzhou când ea şi fotograful ei au fost abordaţi de un ofiţer de poliţie după cum arată videoclipul filmat şi distribuit pe reţelele de socializare.

În videoclip, femeia explică că făcea o şedinţă foto, dar un ofiţer îi spune: „Dacă ai veni aici îmbrăcată în Hanfu, nu aş spune asta. Dar purtaţi un kimono, ca o chinezoaică. Eşti chinezoaică!”

 

 

Hanfu este un termen pentru rochia tradiţională chineză din dinastia Han. Femeia a întrebat de ce ofiţerul de poliţie a ţipat la ea şi i s-a spus că este suspectată că „provoacă certuri şi necazuri”. 

Videoclipul s-a întrerupt la scurt timp după ce ea a fost reţinută de ofiţeri.

Chinezoaica a spus că a fost dusă la secţie şi interogată timp de aproximativ cinci ore, până la ora 1 dimineaţa, şi că telefonul i-a fost percheziţionat şi chimonoul i-a fost confiscat. Ea adaugă că a fost „reeducată” şi i-a spus să nu discute despre acest incident online.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]