NEWS

Viktor Orban continuă să se opună noilor sancţiuni antiruse, cere evitarea temei la summitul UE

“Este foarte improbabil” un acord privind un embargou în privinţa importurilor de petrol rus în următoarele zile, a declarat Viktor Orban într-o scrisoare trimisă preşedintelui Consiliul European, Charles Michel, conform Agenţiei France-Presse şi cotidianului Le Figaro.

Viktor Orban consideră că, “în lipsa unui consens” la nivelul tuturor statelor UE, ar fi “contraproductivă” o discuţie despre al şaselea set de sancţiuni contra Rusiei la summitul Consiliului European programat pe 30-31 mai.

Liderul de la Budapesta susţine că oprirea importurilor de petrol din Rusia “ar cauza imediat perturbări grave ale aprovizionării în Ungaria şi ar conduce la creşterea preţurilor la carburanţi cu 55-60%”.

“Ungaria rămâne puternic dependentă de importurile de energie din Rusia, chiar dacă acestea au scăzut de la 90% în 2010 la 64% în 2021”, subliniază Viktor Orban în scrisoarea adresată lui Charles Michel, potrivit cotidianului Le Monde.

Guvernul de la Budapesta consideră insuficiente derogările de doi ani privind oprirea importurilor de petrol din Rusia propuse de Comisia Europeană Ungariei, Slovaciei şi Cehiei. Ungaria cere o derogare de cel puţin patru ani şi 800 de milioane de euro din partea UE pentru modificarea rafinăriilor.

Guvernul Viktor Orban a anunţat în mai multe rânduri că se opune proiectului Comisiei Europene privind oprirea etapizată a importurilor de petrol din Rusia, Ungaria argumentând că, deşi ar beneficia de o derogare, i-ar fi afectată grav securitatea energetică.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].