Rechin scos din mare pentru selfie-uri: furia activiştilor pentru drepturile animalelor i-au salvat pielea
S-a întâmplat pe o plajă din sudul insulei, unde rechinul a fost adus la ţărm de curenţii puternici, apoi retrimis în apă după protestele unora dintre cei prezenţi.
Un rechin, adus la ţărm de curenţii marini puternici, a fost scos din mare pentru câteva minute, pentru a face curioşii selfie-uri.
Incidentul s-a petrecut pe 22 iunie la Fontanamare, Gonnesa, în sudul Sardiniei. Exemplarul a fost apoi împins înapoi în mare datorită protestelor unora dintre înotătorii prezenţi şi care au asistat la scenă.
Videoclipul, publicat pe site-ul local Cagliaripad.it, a stârnit imediat controverse în rândul activiştilor pentru drepturile animalelor. Imaginile arată 3 bărbaţi intenţionaţi să tragă animalul din apă pe mal.
Pe reţelele de socializare, sute de profiluri au criticat comportamentul înotătorilor, acuzându-i că pun viaţa rechinului în pericol. „Am semnat o cerere de identificare a responsabililor pentru a-i trimite pe toţi la Parchet”, scrie un utilizator.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 18 luni sau cu amendă între 5.000 şi 30.000 de euro.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE !
Urmărește ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]
TACATACA.PROSPORT.RO
