NEWS

SUA au testat o rachetă balistică intercontinentală în Oceanul Pacific. Demonstrează “capacitatea de reacţie a forţelor nucleare”

Racheta balistică de tip Minuteman III echipată cu vehicul de reintrare în atmosferă, nearmată, a fost lansată de la Baza spaţială Vandenberg, situată în statul California. “Testul are rolul de a demonstra capacitatea de reacţie a forţelor nucleare şi de a furniza încredere în capacitatea letală şi în eficienţa sistemelor nucleare de disuasiune nucleară”, anunţă Comandamentul Global al Forţelor Aeriene din SUA (AFSTRAT-AIR).

Vehiculul de reintrare în atmosferă a parcurs aproximativ 6.750 de kilometri, până în zona Atolului Kwajalein din Insulele Marshall.

“Acest test se înscrie în activităţile de rutină şi periodice menite să demonstreze că sistemul de disuasiune nucleară al SUA este sigur, fiabil şi eficient, pentru a împiedica ameninţările secolului 21 şi a le oferi garanţii aliaţilor. Teste de acest fel au avut loc de peste 300 de ori anterior, nefiind rezultatul actualelor evenimente mondiale”, precizează AFSTRAT-AIR.

“Să nu fiţi induşi în eroare – triada noastră nucleară este elementul central al securităţii noastre naţionale şi al securităţii aliaţilor noştri din întreaga lume. Acest test programat este demonstrativ pentru modul în care funcţionează sistemele noastre balistice intercontinentale şi ilustrează capacitatea noastră de reacţie şi fiabilitatea sistemelor de armament (…)”, a declarat comandantul american Chris Cruise.

Statele Unite au anulat recent testarea unei rachete intercontinentale din cauza tensiunilor în relaţia cu statul chinez ca urmare a vizitei efectuate în Taiwan de Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor de la Washington. De asemenea, Statele Unite au anulat un test balistic în martie, pe fondul tensiunilor cu Rusia din cauza invaziei în Ucraina, conform site-ului Axios.com.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].