NEWS

Războiul din Ucraina, ziua 283. Infrastructura energetică a suferit avarii imense. Civilii ucraineni se luptă să supravieţuiască condiţiilor aspre din anotimpul rece. Kievul primeşte întăriri

UPDATE 05:00 Casa Albă: Biden nu intenţionează să vorbească cu Putin deocamdată

Preşedintele american Joe Biden nu intenţionează să vorbească cu omologul său rus, Vladimir Putin despre încheierea războiului din Ucraina, deoarece Putin nu a arătat nicio înclinaţie pentru dialog, a declarat Casa Albă printr-un comunicat.

UPDATE 04:00 Canada extinde sancţiunile împotriva Iranului din cauza dronelor trimise Rusiei

Canada a introdus o nouă rundă de sancţiuni împotriva persoanelor şi entităţilor iraniene, pentru că sprijină Rusia prin furnizarea de drone Shahed-136 în războiul său împotriva Ucrainei.

UPDATE 03:00 Zelenski aprobă propunerea de interzicere a bisericilor care susţin Moscova

Preşedintele Volodimir Zelenski a semnat un decret prin care se aprobă o propunerea Consiliului de Securitate Naţională şi Apărare de a interzice grupurile religioase afiliate Rusiei şi de a impune sancţiuni unui număr de episcopi pro-Moscova.

UPDATE 00:00 Rusia atacă aşezările de graniţă din regiunea Sumy

Comunităţile Seredyno-Budska, Znob-Novhorodska, Krasnopilska şi Bilopilska din nord-estul regiunii Sumy, care se învecinează cu Rusia, au fost atacate şi bombardate de peste 75 de ori în decursul ultimelor 24 de ore.

Rezumatul zilei

  • Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksiy Reznikov a mulţumit omologului său spaniol, Margarita Robles pentru sprijinul acordat ţării sale. Ucraina a primit din partea Spaniei un sistem anti-aerian HAWK dotat cu rachete sol-aer.
  • Peste 100.000 de soldaţi ucraineni şi-au pierdut viaţa de la începutul războiului, potrivit ultimelor estimări occidentale. Oficialii ucraineni însă contrazic aceste date şi oferă drept reper un interval cuprins între 10.000 şi 13.000 de soldaţi căzuţi pe front.
  • Platforma TikTok găzduieşte zeci de videoclipuri care gloriifică violenţa grupului de mercenari  Wagner din Rusia. Clipurile au fost vizionate de peste un miliard de ori, potrivit unui nou raport.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]