NEWS

Putin, mesaj pentru România şi Republica Moldova. Ce a transmis şeful Rusiei

Ne bazăm pe dezvoltarea unor relaţii reciproc avantajoase cu România. Suntem pregătiţi să lucrăm împreună la intensificarea legăturilor politice, economice şi umanitare. Există un bun potenţial de cooperare în ceea ce priveşte regiunea Mării Negre”, a spus Vladimir Putin, potrivit comunicatului publicat pe site-ul administraţiei prezidenţiale a Rusiei.

Recent, ministrul de Externe Bogdan Aurescu declara că desfăşurarea de forţe a Rusiei la Marea Neagră este „o acţiune de intimidare” care rămâne „preocupantă”.

Abordarea noastră privind relaţiile cu Republica Moldova se bazează pe tradiţiile de prietenie şi pe valorile spirituale comune, pe care naţiunile noastre le împărtăşesc. În acest an se vor împlini 20 de ani de la semnarea Tratatului bilateral de prietenie şi cooperare. Vom continua să promovăm căutarea unei soluţii echitabile la problema transnistreană şi a unui acord privind un statut special, garantat în mod fiabil, pentru Transnistria, bazat pe respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova”, a fost mesajul liderului de la Kremlin pentru Republica Moldova.

Relaţiile dintre România şi Rusia au fost tensionate în ultima perioadă, după expulzările diplomatice dintre cele două ţări. Săptămâna trecută, Rusia l-a expulzat pe adjunctul ataşatului militar al Ambasadei României la Moscova, după ce Bucureştiul l-a declarat persona non-grata pe Alexey Grishaev, fost adjunct al ataşatului militar al Ambasadei Rusiei, acesta fiind acuzat de spionaj.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]