NEWS

Legendarul stadion Anfield din Liverpool va fi extins la 61.000 de locuri

Directorul administrativ al echipei de fotbal Liverpool, Andy Hughes, consideră că această decizie constituie o „etapă imensă” în istoria clubului.

Pe lângă capacitatea crescută, propunerea Liverpool include dezvoltarea unei noi zone pentru fani pentru familii, saloane de ospitalitate şi o serie de alte facilităţi.

Ca parte a planurilor de viitor, clubului i s-a acordat, de asemenea, permisiunea de a susţine pe stadion, în următorii cinci ani, până la şase concerte şi alte evenimente sportive majore, cum ar fi competiţiile de fotbal american sau galic.

Au existat unele opoziţii la proiect din partea locuitorilor din zonă şi a grupurilor ecologiste, care au avut îngrijorări cu privire la impactul extiderii asupra parcului Stanley din apropiere.

Lucrările vor dura aproximativ 18 luni, estimându-se că vor fi finalizate în vara anului 2023.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].