George Soros, despre războiul din Ucraina: Ar putea fi începutul celui de-al Treilea Război Mondial
Miliardarul George Soros a declarat marţi că invazia Rusiei în Ucraina ar putea fi începutul celui de-al Treilea Război Mondial, astfel încât cea mai bună modalitate de a păstra civilizaţia liberă este ca Occidentul să învingă forţele preşedintelui Vladimir Putin.
George Soros, despre războiul din Ucraina: Ar putea fi începutul celui de-al Treilea Război Mondial şi este posibil ca civilizaţia noastră să nu-i supravieţuiască
Soros, în vârstă de 91 de ani, un cunoscut manager de fonduri speculative care şi-a câştigat faima pariind împotriva lirei sterline în 1992, a prezentat războiul din Ucraina ca parte a unei lupte mai largi între societăţile deschise şi societăţile închise, precum China şi Rusia, care sunt în ascensiune.
“Invazia ar fi putut fi începutul celui de-al Treilea Război Mondial şi este posibil ca civilizaţia noastră să nu-i supravieţuiască. Cea mai bună şi poate singura modalitate de a ne păstra civilizaţia este de a-l învinge pe Putin cât mai curând posibil”, a declarat Soros la Davos, potrivit unui text al discursului său publicat de biroul său.
Soros a spus că Putin crede acum că invazia a fost o greşeală şi se pregăteşte să negocieze o încetare a focului.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE !
Urmărește ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].
CANCAN.RO
