NEWS

Franţa ar putea impune sancţiuni coloniştilor israelieni din Cisiordania

Franţa analizează ideea stabilirii de sancţiuni coloniştilor israelieni din Cisiordania, a anunţat luni ministrul francez de externe Catherine Colonna.

Imaginea articolului Franţa ar putea impune sancţiuni coloniştilor israelieni din Cisiordania

Franţa ar putea impune sancţiuni coloniştilor israelieni din Cisiordania

Autorităţile de la Paris iau în considerare impunerea de sancţiuni naţionale asupra celor implicaţi în colonizările ilegale israeliene din Cisiordania, a declarat ministrul francez de externe Catherine Colonna înaintea reuniunii Uniunii Europene de luni.

„Situaţia din Cisiordania ne îngrijorează, în special din cauza numeroaselor cazuri de violenţă comise de coloniştii extremişti”, a spus Colonna, potrivit Reuters.

În ultimele săptămâni Franţa a încercat să iniţieze discuţii între membrii UE cu privire la potenţialele sancţiuni ale uniunii împotriva coloniştilor israelieni care i-au agresat pe palestinienii din Cisiordania. Până în prezent, ideea nu a fost asumată şi de alte ţări UE.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].