NEWS

Buzău. Două persoane, arestate preventiv după ce au cultivat canabis într-o casă

„La data de 26.02.2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov au dispus reţinerea a doi inculpaţi, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc. Din actele de urmărire penală a rezultat că inculpaţii, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Buzău, o cultură de canabis indoor destinată comercializării. Cele 370 de plante aflate în diferite stadii de evoluţie, precum şi instalaţia necesară întreţinerii culturii au fost ridicate în aceeaşi zi, pe parcursul percheziţiei domiciliare efectuate împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov”, anunţă DIICOT.

Potrivit sursei citate, unul dintre bărbaţi a deţinut în scopul comercializării cantitatea de aproximativ 600 grame canabis şi fragmente de plantă, drog de risc, descoperite şi ridicate pe parcursul acţiunii, atât din locaţia situată în judeţul Buzău, cât şi de la o adresă din municipiul Bucureşti.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov a dispus marţi arestarea preventivă a celor doi inculpaţi, pentru o perioadă de 30 de zile.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].