NEWS

Ciucă: Am negociat în Coaliţie un buget care ne face să ne ţinem cuvântul faţă de oameni – surse

„Am negociat în Coaliţie un buget care ne face în primul rând ca în 2024 să ne ţinem cuvântul faţă de oameni. Adică să majorăm salariile profesorilor, ale bugetarilor şi nu ale demnitarilor. Şi să majorăm pensiile”, a spus în şedinţa BPN Nicolae Ciucă, potrivit unor surse liberale.

El a adăugat că 2024 „va fi un an în care creştem masiv investiţiile, astfel încât să continuăm lucrările pe şantiere”.

„Un an în care vom putea să creştem consistent şi numărul consulatelor şi vom putea să asigurăm în mare măsură cheltuielile legate de spitale. De asemenea, nu vor fi taxe noi şi nu se ca atinge nimeni de Pilonul II”, a adăugat liderul PNL.

De asemenea, problema Pilonului II de pensii a fost amintit şi de secretarul general al partidului.

„Am spus: fără taxe noi, să nu ne atingem de pilonul doi. Am spus că angajamentele PNL legate de salarii, pensii trebuie să fie susţinute prin bugetul de stat. Calendarul e unul cât se poate de clar. Va fi adoptat în această săptămână”, a spus, la rândul său, secretarul general al PNL, Lucian Bode.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].