NEWS

Mai multe persoane au furat o pictură murală a lui Banksy în Ucraina

Un grup de persoane a încercat să fure o pictură murală realizată în Ucraina de Banksy, tăind o secţiune de perete deteriorat de război pe care a fost pictată. Grupul a reuşit să decupeze o secţiune de tencuială pe care era reprezentată imaginea unei femei cu mască de gaz şi halat de baie care ţine un extinctor, scrie The Guardian.

Însă oamenii au fost prinşi la locul faptei, în oraşul Hostomel, în apropiere de Kiev, iar porţiunea furată a fost recuperată, a declarat vineri guvernatorul Kievului, Oleksi Kuleba. Imaginea era încă intactă.

“Aceste imagini sunt, la urma urmei, simboluri ale luptei noastre împotriva inamicului… Vom face totul pentru a păstra aceste opere de artă stradală ca simbol al victoriei noastre”, a declarat el.

Banksy, ale cărui lucrări se pot vinde cu milioane de euro, a confirmat că lucrarea îi aparţine, alături de alte 6 de luna trecută realizate în locuri afectate de lupte grele după ce Rusia a invadat Ucraina la sfârşitul lunii februarie.

Una dintre picturile murale arată o gimnastă care execută un salt pe mâini pe un mic morman de moloz de beton. O alta arată un bătrân care face baie.

Poliţia a publicat imagini cu zidul galben din Hostomel, cu o mare bucată tăiată până la zidărie. Mai multe persoane au fost arestate la faţa locului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].