NEWS

Zelenski promite că polonezii vor avea “un statut juridic special” în Ucraina

Cetăţenilor polonezi din Ucraina li se vor acorda aceleaşi drepturi de care beneficiază în prezent refugiaţii ucraineni din Polonia, a declarat duminică preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în timpul unei vizite la Kiev a omologului său polonez Andrzej Duda.

Polonia a acordat dreptul de a trăi şi de a munci şi de a solicita plăţi de securitate socială pentru peste 3 milioane de refugiaţi ucraineni care au fugit de invazia Rusiei în Ucraina, scrie Reuters.

Anterior, duminică, un deputat al partidului de guvernământ ucrainean a declarat că Zelenski a anunţat depunerea iminentă a unui proiect de lege parlamentar pentru a acorda cetăţenilor polonezi “un statut juridic special” în Ucraina.

Andrzej Duda a declarat: „Au apărut voci îngrijorătoare, care spun că Ucraina ar trebui să cedeze în faţa cererilor lui Putin. Doar Ucraina are dreptul de a decide asupra viitorului său… nimic despre voi fără voi”.

Duda a devenit primul lider străin care a ţinut un discurs în persoană în Parlamentul ucrainean de la invazia Rusiei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].