NEWS

VIDEO Imagini nocturne din Neamţ cu o turmă de porci mistreţi care se pregăteşte de iarnă

Imaginea articolului VIDEO Imagini nocturne din Neamţ cu o turmă de porci mistreţi care se pregăteşte de iarnă

VIDEO Imagini nocturne din Neamţ cu o turmă de porci mistreţi care se pregăteşte de iarnă

O turmă cu numeroşi porci mistreţi a fost filmată în timp ce caută mâncare într-o pădure situată în Parcul Natural Vânători. Filmarea a fost realizată cu una dintre camerele Romsilva amplasate în sălbăticie pentru a monitoriza fauna.

„Frenezie porcină în imagini nocturne surprinse de una din camerele de monitorizare din Parcul Natural Vânători Neamţ. Nopţile de toamnă târzie sunt utilizate de mistreţii aflaţi în căutarea jirului şi a ghindei”, scrie pe pagina de Facebook a Romsilva.

Parcul Natural Vânători Neamţ, unul dintre cele 22 de parcuri naţionale şi natural administrate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, este situat în nordul judeţului Neamţ. Se întinde pe o suprafaţă de 30.818 hectare, din care 26.190 de hectare sunt păduri, pe versantul estic al Munţilor Stânişoarei şi Subcarpaţii Neamţului, acoperind bazinul Ozanei şi al Cracăului.

Parcul este singurul loc din Europa în care există concomitent zimbri în libertate, semilibertate şi în captivitate.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].