NEWS

VIDEO 6 milioane de chinezi din „oraşul iPhone” sunt blocaţi din cauza COVID. Vineri, noi record de cazuri

Autorităţile au ordonat locuitorilor din 8 districte din Zhengzhou, unde se află cea mai mare fabrică de telefoane iPhone din lume, să nu părăsească zona în următoarele 5 zile, construind bariere în jurul clădirilor “cu risc ridicat” şi înfiinţând puncte de control pentru a restricţiona călătoriile, relatează AFP.

În oraş s-au înregistrat doar câteva cazuri de coronavirus.

Ordinele vin în urma protestelor a sute de angajaţi faţă de condiţiile şi salariile de la vasta fabrică de iPhone a Foxconn.

Tulburările din Zhengzhou au loc pe fondul unei frustrări tot mai mari a populaţiei în legătură cu politica zero Covid, care obligă autorităţile locale să impună închideri epuizante, restricţii de călătorie şi testare în masă.

Între timp, numărul zilnic de cazuri din China a ajuns vineri la 33.000 – un record pentru această ţară.

În Guangzhou, centrul de producţie din sud-estul ţării, milioane de oameni au primit ordin să nu-şi părăsească locuinţele fără un test COVID.

Imagini publicate vineri pe reţelele de socializare arată locuitori din districtul Haizhu din oraş care demontează baricade şi aruncă cu obiecte în poliţiştii îmbrăcaţi în haine de protecţie.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]