NEWS

Veste bună: Un simplu test de sânge ne-ar putea spune dinainte ce formă de Covid-19 facem. Testul poate fi făcut în orice spital

Scrie în sânge dacă vei face o formă gravă  de Covid 19 sau nu! Cum aşa?

O echipă de cercetători din Irlanda a făcut un studiu pe 80 de pacienţi internaţi cu Covid 19. Practic ei le-au făcut pacienţilor  un test de sânge în faza iniţială a bolii, între zilele 1 şi 4.

Medicii au evaluat concentraţia a două proteine din sânge numite citokine care sunt implicate în răspunsul imun al organismului. Se ştie deja că majoritatea celor care fac complicaţii severe de Covid-19  le fac din cauza acestei furtuni citokinice, adică din cauza unui răspuns inflamator exagerat al organismului. Geneticianul Andreea Cătană  îţi explică ce au făcut şi ce au aflat cercetătorii:

„Au dozat interleukina 6, binecunoscută  că  are un rol proinflamator şi pe de altă parte interleukina 10, care are un rol din contră, antiinflamator, se pare că la pacienţii cu complicaţii severe Covid 19 există o concentraţie mai mare  pentru interleukină 6 şi o concentraţie mai mică de interleukină 10, este un dezechilibru de fapt între cele două, iar asta poate să fie baza unui calcul, unui algoritm care să funcţioneze ca şi un protocol, un scor nu de diagnostic, ci de a evalua care este severitatea şi evoluţia celor care au infecţia SARS COV 2”

Studiul făcut de cercetătorii din Irlanda poate fi de mare ajutor pacienţilor cu Covid din România, mai ales că acest test de sânge poate fi făcut în orice laborator din spital.

Testul poate ajuta la prevenirea acelor cazuri de pacienţi care ajung în ATI cu forme severe de boală. 

„Undeva pe ziua 7 noi avem o oarecare situaţie  în ceea ce priveşte răspunsul imun alterat al organismului, şi putem să prevedem care ar putea fi pacienţii care ar putea să sufere aceste leziuni severe la nivelul plămânului în mod special”, a declarat, pentru Aleph News, dr. Andreea Cătană, medic primar genetică medicală. 

Expertul îţi mai spune că acest test de sânge nu presupune laboratoare complicate, deci ar putea fi făcut foarte uşor. Dr. Cătană speră chiar ca această testare să fie validată pe mai mulţi pacienţi şi să facă parte din protocolul actual de evaluare a pacienţilor cu Covid 19. 

 

 

 

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].