NEWS

Un ofiţer de rang înalt din Iran a fost ucis într-un asasinat rar întâlnit la Teheran

Gărzile Revoluţionare iraniene au anunţat duminică că unul dintre ofiţerii lor, colonelul Sayad Khodai, a fost ucis într-un asasinat rar întâlnit la Teheran, a anunţat agenţia semi-oficială de presă Tasnim.

Khodai era “unul dintre apărătorii sanctuarelor”, a precizat aceasta, referindu-se la personalul militar sau consilierii despre care Iranul spune că luptă în numele său pentru a proteja siturile şiite din Irak sau Siria împotriva unor grupuri precum Statul Islamic, potrivit Reuters.

Două persoane aflate pe o motocicletă au deschis focul asupra lui Khodai, a relatat Tasnim.

Iranul a trimis luptători în Siria încă din primele etape ale războiului civil pentru a-şi susţine aliatul, preşedintele Bashar al-Assad, împotriva rebelilor sunniţi.

Printre “apărătorii sanctuarelor” se numără şi voluntari afgani şi pakistanezi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].