NEWS

Un comandant din Jandarmerie, trimis în judecată de procurorii DIICOT. Ce acuzaţii i se aduc

Patru persoane au fost trimise în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat, camătă, complicitate la camătă, delapidare în formă continuată şi complicitate la delapidare în formă continuată, potrivit unui comunicat al DIICOT.

Conform procurorilor, începând cu anul 2011, „comandantul U.M. 0260 – Baza de Administrare şi Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, cu gradul de colonel, folosindu-se de influenţa pe care o exercita asupra unor subordonaţi, uzând în mod nelegal de prerogativele funcţiei sale, a constituit un grup infracţional organizat la care au aderat persoane aflate în subordinea sa directă”. Grupul a fost constituit cu scopul de săvârşire în mod repetat, printre altele, a unor infracţiuni de camătă, dar şi delapidare.

„<Beneficiarii> împrumuturilor cu dobândă, acordate în afara cadrului legal erau, în general, subordonaţi ai inculpatului C.M. sau persoane din cercul său relaţional, iar sumele împrumutate erau cuprinse între câteva sute de euro şi câteva mii, uneori chiar şi zeci de mii, dobânda impusă fiind între 10 şi 20%, în funcţie de sumă”, arată procurorii DIICOT.

De asemenea, comandantul ar fi dispus în mod repetat unor subordonaţi să-şi însuşească importante cantităţi de combustibil de la staţia de carburant a parcului auto al unităţii, combustibil scos ilegal din unitate şi transportat în alte locaţii, de unde era predat acestuia sau altor membri ai grupului infracţional.

Jandarmul, acuzat de sprijinirea activităţilor infracţionale

Deşi existenţa acestui grup infracţional organizat, cât şi faptele săvârşite de membrii acestuia, au fost aduse de mai mulţi lucrători ai Jandarmeriei şi la cunoştinţa unui comisar şef, angajat al fostului Departament de Informaţii şi Protecţie Internă, acesta nu a luat măsuri. „Mai mult decât atât, acesta a sprijinit în mod constant şi conştient activităţile infracţionale derulate de către inculpatul C.M., acordându-i atât protecţia necesară, cât şi consilierea în unele situaţii”, mai arată procurorii.

„La momentul constituirii, scopul grupului infracţional organizat a fost acela de săvârşire a unor infracţiuni de camătă, pentru ca, ulterior, începând cu anul 2015, acesta să cunoască o diversificare a sferei ariei de preocupare prin extinderea acesteia în direcţia săvârşirii unor infracţiuni de delapidare, în formă continuată, activitate derulată în perioada noiembrie 2015 – iulie 2017”, se mai arată în comunicat.

Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Bucureşti.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].