NEWS

Un bărbat din gruparea Patriot Prayer a fost împuşcat în piept în timpul protestelor din Portland. Poliţiştii nu l-au putut salva

Un bărbat a fost împuşcat în piept şi a murit sâmbătă seara în Portland, în timpul unei confruntări între protestatarii BLM şi susţinătorii lui Donald Trump, relatează Associated Press.

 

Poliţiştii au declarat că susţinătorii lui Trump au părăsit zona în jurul orei 20:30, iar ofiţerii au auzit împuşcături 16 minute mai târziu. Echipajele de poliţie au ajuns la locul faptei foarte repede, însă bărbatul împuşcat era deja mort.

 

Un fotograf din echipa AP a auzit trei focuri de armă şi apoi a observat intervenţia medicilor şi a poliţiei. Bărbatul părea se fie alb, spune fotograful. 

 

Bărbatul purta o şapcă cu însemnele Patriot Prayer, o grupare de extremă dreapta ce-şi are sediul în Portland şi care luptă pentru libertatea de exprimare. 

 

Poliţiştii investighează cazul pentru că nu ştiu încă cine l-a împuşcat pe bărbat. Aceştia vor analiza toate imaginile şi filmările care au apărut pe internet şi vor căuta mai multe probe. 

 

„Este foarte important pentru detectivi să aibă o imagine completă şi clară despre ce s-a întâmplat înainte, în timpul, dar şi după crimă”, a spus un poliţist. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].