NEWS

TIR-ul ATI de la Spitalul „Victor Babeş” a fost sigilat pentru anchetă. Detalii despre cele trei victime ale tragediei

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Capitalei – Serviciul Omoruri fac anchetă în cazul incidentului de la Spitalul „Victor Babeş”, când trei pacienţi internaţi în unitatea mobilă de Terapie Intensivă au murit.

Primii care au ajuns la faţa locului au fost poliţişti ai Serviciului Omoruri, specialişti ai Serviciul Criminalistic şi un medic legist.

„În unitatea de terapie intensivă mobilă au fost identificate cadavrele a trei persoane, femei, cu vârstele de 84 de ani, 74 de ani şi respectiv 63 de ani. Din primele date a rezultat faptul că în după amiaza de 12 aprilie, alimentarea cu oxigen a ventilatoarelor aferente unităţii de terapie intensivă mobilă ar fi înregistrat disfuncţionalităţi, fiind întreruptă alimentarea cu oxigen a ventilatoarelor”, transmite, marţi, Poliţia Capitalei.

Oamenii legii au făcut cercetarea la faţa locului, iar unitatea mobilă a fost sigilată, pentru a fi continuate cercetările.

Cadavrele au fost ridicate şi transportate la INML în vederea efectuării necropsiei.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].