NEWS

The Independent: COVID-19 este răspândit de către tineri asimptomatici, avertizează OMS

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a atras atenţia asupra faptului că noul virus este răspândit în mare parte de persoanele tinere, cu vârste între 20 şi 49 de ani, care nu ştiu că au fost infectate.

Takeshi Kasai, director regional pentru OMS pentru Pacificul de Vest, a declarat marţi că tinerii care răspândesc virusul reprezintă un risc pentru grupurile mai vulnerabile.

În prezent, numărul infecţiilor cu COVID-19, la nivel mondial, a depăşit 219 milioane de oameni, iar numărul deceselor este de peste 770.000.
Pe măsură ce cursa descoperirii unui tratament mai eficient şi a unui vaccin adecvat continuă, o mare companie farmaceutică chineză de stat a susţinut că vaccinul său împotriva coronavirusului va fi disponibil în comerţ până la sfârşitul anului.

SinoPharm are două vaccinuri în studiu şi o capacitate anuală de producţie de 220 de milioane de doze, a declarat preşedintele companiei, Liu Jingzhen.
El a declarat unui ziar al Partidului Comunist Chinez că vaccinul va costa mai puţin de 1.000 de yuani (aproximativ 120 de euro) şi va fi administrat în două doze, la un interval de 28 de zile una de cealaltă. De asemenea, a declarat că el însuşi a primit  deja vaccinul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].