NEWS

Supravieţuitor din ATI: „M-a marcat uşurinţa cu care se moare de COVID-19”

Bărbatul, care este din Cluj-Napoca, spune că cel mai mult l-a marcat uşurinţa cu care se moare.

„Foarte uşor se moare. Discutau asistentele cu colegul de pat 5-10 minute, iar după 20 de minute era mort, era în sacul de nailon”, spune Josef Balla, în vârstă de 46 de ani, din Cluj-Napoca

El a fost infectat cu virusul SARS-CoV-2 în noiembrie 2020. A stat o săptămână acasă, sub medicamentaţie, iar după 5 zile a chemat salvarea pentru că nu mai putea să respire.

Ajuns la UPU, a trebuit să aştepte mai bine de 4 ore până s-a eliberat un pat în ATI.

Chinul a durat mai bine de două luni de zile. O lună şi câteva zile în spital şi încă o lună a mai folosit oxigenul acasă.

Toată familia s-a vaccinat imediat ce a fost posibil. El şi cele două fete, de 15 şi 18 ani, s-au vaccinat cu Pfizer, iar soţia cu Astra Zeneca.

„Ne-am bătut să prindem vaccin, că în perioada aceea era problemă cu vaccinul. (…) Asta e singura şansă: în orice ţară s-au vaccinat. Orice stat şi-a vaccinat structurile. Atunci, eu, ca simplu om, de ce să nu mă vaccinez? Altă şansă nu avem şi nici nu o să avem. Poate pe viitor, dar, deocamdată, în afară de vaccin nu există altă soluţie”, a mai spus Josef Balla.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]