NEWS

Silviu Predoiu: A fi patriot înseamnă a-ţi iubi ţara chiar şi atunci când nu este aşa cum o vrei tu. O ţară nu dezamăgeşte niciodată

Silviu Predoiu, candidat Pro România la Camera Deputaţilor, spune într-un mesaj emoţionant de Ziua Naţională ce înseamnă să fii patriot şi pune semnul egal între patriotism şi raţiunea de a fi.

Nu poţi fi patriot, afirmă Silviu Predoiu, dacă nu-ţi simţi ţara dincolo de graniţele ei fizice, dacă nu-ţi cunoşti istoria, cultura şi tradiţiile şi nu le transmiţi mai departe, dacă nu-ţi onorezi înaintaşii şi pe cei care reprezintă un pic din România prin tot ceea ce fac, dacă nu-ţi iubeşti ţara, chiar dacă nu e ca afară, şi o abandonezi fără să te implici, dezamăgit în realitate de liderii săi vremelnici şi nu de ea, dacă nu pui interesul general mai presus de cel personal, dacă nu dai fără să ceri, dacă nu simţi că naţiunea este familia ta mai mare.

Prezentăm integral textul publicat de Silviu Predoiu, fost director adjunct al SIE şi candidat Pro România la Camera Deputaţilor:

“Patriotismul este sentimentul ce defineşte în egală măsură un popor, o ţară, dar şi pe cetăţenii ei. În absenţa acestuia niciuna din părţi nu poate exista cu adevărat. 

Patriotismul înseamnă mult mai mult decât iubirea şi loialitatea faţă de un loc definit de coordonate geografice, indiferent cât de frumos, bogat sau întins ar fi. 

Patriotismul înseamnă nu doar să cunoşti istoria, cultura şi tradiţiile unui spaţiu. Înseamnă să le simţi, să le traiesti, să le cultivi şi să le transmiţi mai departe. Înseamnă să fi recunoscător pentru tot ceea ce ai primit de la generaţiile precedente, să te simţi părtaş la zbaterile lor, să le descoperi şi respecţi idealurile, neuitând nicio clipă că, după modelul lor, şi tu, prin conduita ta de astăzi, defineşti prezentul generaţiilor viitoare. 

A fi patriot înseamnă a cunoaşte şi recunoaşte contribuţia conducătorilor de neam, voievozi, domnitori, regi sau doar politicieni şi generali la înfăţişarea de astăzi a României, fără a uita însă vreo clipă că fără suportul şi sacrificiul celor mulţi şi anonimi, care au crezut în ei şi i-au urmat, nimic nu s-ar fi întâmplat.

A fi patriot înseamnă să te simţi mândru de reuşitele Simonei Halep chiar daca nu ai pus niciodată mâna pe o rachetă de tenis, să te bucure veştile despre succesul international al Angelei Gheorghiu, chiar dacă nu eşti amator de muzica clasică, ci doar pentru că amândouă, indiferent unde merg, duc cu ele un pic de Romania.

A fi patriot înseamnă să simţi nevoia de a te ridica şi a duce mâna la piept când auzi intonându-se “Deşteaptă-te române” chiar dacă nimeni nu te vede, sau poate mai ales atunci când eşti singur.

A fi patriot înseamnă să îi simţi aproape de sufletul tău pe Maria Tănase, pe Brâncuşi, pe George Enescu, pe Ecaterina Teodoroiu, pe Eremia Grigorescu, pe Aurel Vlaicu, pe Coandă, pe Alecsandri şi Topârceanu, pe Creangă şi Eminescu şi pe câţi şi mai câti alţii care te-au ajutat, fără să ştie şi fără să ştii, să fi cel care eşti astăzi.

A fi patriot înseamnă a-ţi iubi ţara chiar şi atunci când nu este aşa cum o vrei tu, dar nu o abandonezi ci, fără ezitare, continui să faci tot ce îţi stă în puteri pentru a o transforma în ceea ce crezi că merită. O ţară nu te poate dezamăgi niciodată, o pot face doar lideri vremelnici şi nevrednici. Spune-le ce nu îţi place, implică-te, fi nu doar un om bun ci şi bun cetăţean, căci a fi patriot înseamnă şi asta.

A fi patriot este despre a da fără să ceri, este despre a accepta că interesul colectiv este deasupra interesului personal, că naţiunea este familia ta mai mare, dincolo de orice diferenţe de origine sau religie, de a înţelege că cele ce ne unesc ca naţie sunt mult mai importante decât cele şi cei ce încearcă să ne despartă. 

A fi patriot nu vine de la sine, se învaţă şi se transmite mai departe nu atât prin lecţii cât prin exemplul celor din jur. Fotografia bunicului meu, Andrei, pe care nu l-am cunoscut niciodată, îngălbenită de vreme şi ştearsă de mângâierile bunicii, cu el mândru, în uniformă de sergent de artilerie, luată cu doar câteva zile înainte de a pleca pe front în Primul Razboi Mondial, m-a învăţat zi de zi, fără cuvinte, mai mult despre datorie decât toate lecţiile de educaţie patriotică din şcoală. 

Vorbim public despre patriotism doar de câteva ori într-un an, dar trebuie să îl simţim zi de zi şi să îl dovedim prin tot ceea ce facem. Eroii ar trebui definiţi nu doar după modul în care mor, ci şi după cum trăiesc, iar eu mă bucur că am cunoscut mulţi. 

Să trăim frumos şi demn, responsabil şi onorabil. Cuza Vodă ne-a spus la înscăunare: “Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie. Vă iubiţi Patria, veţi şti a o întări. Să trăiască România!”

Haideţi să-i arătăm peste ani, prin fapte şi nu doar prin vorbe, că i-am înţeles chemarea, că ne iubim Patria şi dorim a o întări. 

La mulţi ani, români! La mulţi ani, România!”

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].