NEWS

Rafila, despre cazurile Covid: Estimăm o creştere în perioada următoare

„Având în vedere că au trecut cel puţIn 5 luni de la valul iniţial, valul din ianuarie-februarie, şi majoritatea celor vaccinaţi cu 3 doze au cel puţin 6 luni de la încheierea acestei vaccinări cu 3 doze, este clar că există o eludare a răspunsului imun şi practic această subvariantă Omicron BA5 produce infecţii şi la persoanele vaccinate şi la cele trecute prin boală. Aşa că estimăm o creştere în perioada următoare fără să avem însă posibilitatea unei predicţii extrem de riguroase, avem totuşi două scenarii: unul, în care vârful acestui mini-val sau val, o să vedem în funcţie de numărul de cazuri, o să fie undeva între 7 şi 10 august, cea de-a doua variantă, mai puţin optimistă, în care vârful acestui val va fi spre sfârşitul lunii august, începutul lunii septembrie”, a declarat Alexandru Rafila.

Acesta susţine că în vârful valului se estimează circa 70.000 de cazuri săptămânal, ceea ce înseamnă 10.000 zilnic.

„Din ceea ce am citit şi pentru alte state, prezumţia este că vârful acestui val în Europa va fi undeva la sfârşitul lunii iulie. Ştiţi bine că noi avem un decalaj de 2 săptămâni faţă de restul UE şi din cauza asta un scenariu rezonabil probabil că o să fie între 14 şi 21 august”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].