NEWS

Procurorii au schimbat încadrarea juridică în cazul spitalului focar Suceava. Conducerea, acuzată că nu a luat măsuri şi 28 de pacienţi au murit

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus schimbarea încadrării juridice cu privire la una dintre infracţiunile reţinute în sarcina celor patru suspecţi, cercetaţi într-un dosar care are ca obiect săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, neluarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă şi zădărnicirea combaterii bolilor.

În urma schimbării de încadrare juridică, în sarcina fiecăruia din cei patru suspecţi s-a reţinut săvârşirea a câte unei infracţiuni de zădărnicire a combaterii bolilor, constând în aceea că în intervalul de timp cuprins între ianuarie 2020 şi 23.03 – 02.04.2020, membrii comitetului director al Spitalului Judeţean Suceava care aveau atribuţii în domeniul asigurării asistenţei medicale, respectiv managerul, directorul medical, directorul de îngrijiri medicale şi coordonatorul Compartimentului de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale, nu au respectat măsurile dispuse la nivel central pentru prevenirea şi limitarea răspândirii infecţiei provocate de SARS-CoV-2 (raportat la atribuţiile fiecăruia)”, arată procurorii, într-un comunicat transmis vineri.

Prin nerespectarea acestor măsuri s-a ajuns la răspândirea infecţiei COVID-19 în interiorul Spitalului Judeţean Suceava, care a devenit focar de infecţie COVID-19 şi principal vector de răspândire a acestei infecţii în afara spitalului, în municipiul Suceava şi în judeţ, spun procurorii.

Potrivit anchetatorilor, „consecinţa directă a răspândirii infecţiei COVID-19, ca urmare a nerespectării măsurilor, a fost vătămarea corporală a 3 pacienţi determinaţi, precum şi decesul altor 28 de pacienţi”.

Cercetările în acest caz continuă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]