NEWS

Primele doze de vaccin anti Covid produse de Pfizer, filmate în Belgia. Ce hop important mai are de trecut şi când ar putea ajunge serul în România?

“A fost minunat să vedem cum vine primul flacon pe linia de producţie”. Asta a spus directorul Pfizer din Marea Britanie, Ben Osborn. Daily Mail a publicat astăzi primele imagini cu zeci de doze de vaccin pe o bandă rulantă într-o fabrică Pfizer din Belgia. Şefii companiei farma spun că acesta este vaccinul anti Covid. Mai este însă un pas până când serul va fi pus pe piaţă, pentru că Pfizer, care lucrează cu compania BioNTech din Germania la acest vaccin, mai are de terminat un studiu clinic avansat pe 44.000 de oameni. Uite ce spune medicul infecţionist Andreea Moldovan: 

Dr. Andreea Moldovan, director medical al Spitalului de Boli Infecţioase Braşov: Încă datele referitoare la utilitatea acestui vaccin nu sunt disponibile, şi este normal să nu fie disponibile, pentru că este mult prea devreme, şi ne este teamă ca şi comunitate medicală că eficacitatea acestui vaccin va fi limitată în timp. Tocmai de aceea se fac aceste teste, tocmai pentru a ne spune unde ne situăm din punctul de vedere al siguranţei şi eficacităţii acestui vaccin

Gigantul american va pune pe piaţă în acest an 100 de milioane de doze de vaccin, dintre care 40 de milioane sunt destinate Regatului Unit. Fiecare persoană care primeşte vaccinul va avea nevoie de două doze. Pfizer speră să obţină autorizarea de urgenţă a acestui vaccin în noiembrie. 

Dragoş Damian, CEO Terapia Cluj: Dacă vorbim despre aceste doze înseamnă că vorbim deja despre transpunere la scară industrială. Asta înseamnă că se fac serii mari, că va fi nevoie de milioane de vaccinuri. Să sperăm că autorităţile de resort îşi dau acordul şi undeva la începutul anului viitor vom începe să avem primele doze, nu numai de la această companie ci de la mai multe companii.

Sunt circa 20 de vaccinuri în studiu.

Experţii Comisiei Europene au purtat deja primele discuţii cu reprezentanţii Pfizer BioNtech dar şi cu alte 6 companii farma, pentru a achiziţiona acest vaccin. Vaccinul va ajunge astfel în toată Europa,inclusiv în cele cu venituri mici. 

 

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]