NEWS

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea 5G. Compania Huawei ar putea ieşi de pe piaţa românească

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, decretul pentru promulgarea Legii privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G.

Este vorba de cunoscuta lege 5G.

După ce decretul a fost semnat, compania Huawei ar putea ieşi de pe piaţa românească de telecomunicaţii.

Proiectul de lege fusese, luni, adoptat de Senat, cu 117 voturi „pentru”, 13 „împotrivă” şi o abţinere.

Vicepreşedintele Senatului, Alina Gorghiu, a spus că măsurile din actul normativ reduc riscurile şi vulnerabilităţile la adresa securităţii naţionale, iar transparenţa furnizorilor 5G este prima condiţie impusă prin memorandumul 5G semnat între România şi Statele Unite.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].