NEWS

Mike Pompeo:Multe ţări au început să aplice măsuri stricte de securitate în dezvoltarea reţelelor 5G

“Curentul se schimbă, nu există niciun dubiu despre acest lucru, împotriva reţelelor nesigure şi spre valori ale naţiunilor libere, iar dumneavoastră sunteţi pe primul loc în această privinţă”, a declarat Mike Pompeo, potrivit agenţiei Reuters, în cursul întrevederii cu premierul Cehiei, Andrej Babis.

Mike Pompeo a subliniat că Statele Unite susţin Cehia şi alte ţări europene în contracararea influenţelor unor naţiuni autoritariste precum China şi Rusia, care ar încerca să divizeze alianţa occidentală, relatează site-ul Novinky.cz.

“Suntem onoraţi că Mike Pompeo a început turneul european în Cehia. Discuţiile au fost frumoase, ne înţelegem unii cu alţii”, a declarat, la rândul său, premierul ceh, Andrej Babis.

Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, efectuează un turneu în ţări central şi est-europene pentru a discuta despre teme de securitate, inclusiv despre sistemele 5G şi relocarea trupelor SUA, în contextul reducerii efectivelor militare din Germania. În afară de Cehia, secretarul de Stat american se va mai deplasa în Slovenia, Polonia şi Austria.

Administraţia Donald Trump a impus limite privind colaborarea Huawei cu firme americane şi a îndemnat ţările aliate să adopte măsuri similare, invocând riscuri asupra siguranţei naţionale. Washingtonul denunţă presupusa apropiere a Huawei de armata chineză, argumentând că fondatorul companiei chineze, miliardarul Ren Zhengfei, un simpatizant al Partidului Comunist, a fost ofiţer de telecomunicaţii în timpul stagiului militar.

Administraţia Donald Trump a avertizat că ar putea revizui cooperarea cu naţiunile aliate care vor utiliza echipamente produse de firma chineză Huawei, pe fondul preocupărilor de securitate. Compania Huawei, cel mai mare producător de echipamente de telecomunicaţii din lume, este monitorizată atent în Occident din cauza relaţiilor cu instituţiile guvernamentale din China. Statele Unite acuză că echipamentele Huawei pot fi utilizate de Beijing pentru activităţi de spionaj. Compania Huawei a respins acuzaţiile.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].