NEWS

Israelul suspendă zborurile internaţionale pentru a reduce răspândirea coronavirusului

„Cu câteva rare excepţii închidem spaţiul aerian pentru a preveni intrarea variantelor de virus şi, de asemenea, pentru a ne asigura că progresăm rapid cu campania noastră de vaccinare”, a declarat premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Interdicţia va intra în vigoare de luni, la 22.00 GMT, şi va dura până la sfârşitul lunii ianuarie.

Graniţele ţării au fost în mare parte închise în timpul pandemiei, când doar posesorii de paşapoarte israeliene au avut permisiunea să intre în ţară.

Tot duminică, Guvernul israelian a anunţat extinderea vaccinării şi pentru tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, cu permisiunea părinţilor.

Decizia a fost luată ca „să le permită revenirea (la şcoală) şi participarea la examene”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei.

Potrivit Reuters, Israelul are o campanie rapidă de vaccinare şi a administrat cel puţin prima doză de vaccin la mai mult de 25% din populaţie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]