NEWS

Ionuţ Negoiţă pleacă de la Dinamo peste o lună: “Sunt într-un agreement cu suporterii” | EXCLUSIV

Ionuţ Negoiţă o lasă pe Dinamo pe mâna suporterilor. Le-a dat până acum 20% din acţiuni, iar luna viitoare spune că le va ceda definitiv echipa. În cei opt ani în care Negoiţă a fost patron, Dinamo a câştigat doar o Cupă a Ligii. Cu toate că a scos echipa din insolvenţă, Dinamo a ajuns în prezent din nou la datorii de peste 3 milioane de euro. Mai mult decât atât, dinamoviştii sunt în pericol să retrogradeze pentru prima oară în istorie, la finalul campionatului.  

Reporter: Vă mai vedeţi şi în sezonul următor în fruntea clubului Dinamo?

Ionuţ Negoiţă – patron Dinamo: Suntem într-un agreement cu suporterii, în due diligence, care e în curs să se întâmple şi ar trebui într-o lună să se materializeze. Când am preluat echipa, mi-am dorit să fac o treabă foarte bună. Am crezut din tot sufletul că o sa reuşesc, dar n-a fost să fie. E o responsabilitate mare! Mulţi au impresia că e joacă de copii. Chiar îmi doresc să vină altcineva să facă lucrurile mai bine. Înainte de toate sunt dinamovist şi îmi doresc ca Dinamo să ajungă cât mai sus. Chiar m-aş bucura foarte mult.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].