NEWS

Ianis Hagi, dublă în poarta lui Tătăruşanu

Imaginea articolului Ianis Hagi, dublă în poarta lui Tătăruşanu

SITE – Ianis Hagi, dublă în poarta lui Tătăruşanu

Scoţia şi Franţa sunt 2 dintre ţările unde sezonul nu a mai fost reluat după suspendarea provocată de pandemie. Olympique Lyon şi Glasgow Rangers sunt în continuare în cupele europene, urmând să joace returul cu Juventus, respectiv Bayer Leverkusen, iar cele două s-au întâlnit într-o partidă amicală în Franţa.

 

La ambele echipe au evoluat din primul minut câte un jucător român. Ciprian Tătăruşanu la Lyon şi Ianis Hagi la Glasgow Rangers. Hagi Jr a avut un impact important în prima parte a meciului. Mai întâi, în minutul 20, el a reluat o minge trimisă de Kent în faţa porţii provocând autogolul lui Marcelo, Ianis fiind creditat iniţial cu golul. La 5 minute distanţă, Ianis a reluat din prima cu stângul o centrare în careu, mingea deviată păcălindu-l pe Tătăruşanu.

 

Partida este în desfăşurare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].