NEWS

GALERIE FOTO & VIDEO | 14 iulie, ziua Franţei. O parte a paradei militare este dedicată COVID-19

O parte a paradei aeriene de Ziua Naţională a Franţei va fi dedicată crizei Covid-19, salutând rolul jucat de elicopterele armatei şi ale Ministerului de Interne în evacuările medicale.

 

Parada nu va fi deschisă publicului şi nu vor exista vehicule motorizate. Preşedintele Emmanuel Macron nu va coborî pe Champs-Élysées pentru trecerea trupelor. El va participa, în prezenţa membrilor guvernului, la o paradă redusă în Place de la Concorde.

 

Doar 2.500 de invitaţi vor lua locurile în tribune, lucrători din serviciul medical, precum şi profesori, casieri, poliţişti sau pompieri, reprezentanţi ai meseriilor care au fost solicitate foarte mult în perioada de blocaj.

 

Germania, Austria, Luxemburg şi Elveţia vor fi cele patru naţiuni străine invitate, pentru susţinerea pe care au acordat-o statului francez.

 

Parada va începe cu un triplu tribut adus generalului de Gaulle cu ocazia împlinirii a 130 de ani de la naşterea sa, a 50 de ani de la moartea sa şi a 80-a aniversare a apelului din 18 iunie.

 

La Paris va avea loc şi un foc de artificii şi un concert, dar fără public, cu o mare zonă de excluziune şi cu închiderea staţiilor de metrou.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].