NEWS

Europa se pregăteşte de al treilea val COVID-19. Numărul noilor cazuri este în creştere la nivel mondial

Ultimele cifre raportate la nivel mondial arată o creştere a numărului de îmbolnăviri COVID-19. Joi au fost înregistrate peste 427.000 de cazuri noi în lume, cu 25% mai multe faţă de ziua precedentă, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Iar trendul crescător pare să se păstreze inclusiv în România, unde ieri au fost raportate peste 3.400 de noi cazuri. Ultimul bilanţ COVID-19 poate fi consultat pe Mediafax.ro.

În ceea ce priveşte Europa, sunt mai multe ţări care se confruntă cu o creştere serioasă a numărului de cazuri. Mai mult, în unele state, autorităţie se pregătesc pentru un nou val al pandemiei din cauza tulpinilor noi, mai contagioase.

Cehia, spre exemplu, a înregistrat în ultima săptămână cea mai mare rată de incidenţă din lume, creştere accelerată de tulpina britanică. Bilanţul zilnic a ajuns la 15.000 de cazuri, iar numărul pacienţilor în stare gravă este la niveluri record. Tocmai de aceea, cehii vor intra într-un nou lockdown.

Polonia şi Slovacia sunt şi ele pe listă. În Polonia, numărul de cazuri a crescut constant cu 20% săptămânal, iar 10% din cazurile raportate sunt provocate de varianta britanică a coronavirusului.

O creştere alarmantă a numărului de noi cazuri COVID-19 se înregistrează şi în Franţa. Din 6 martie, francezii ar putea reveni şi ei la un lockdown total.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].