NEWS

După ce s-a legat de bară în mijlocul unui meci, McKechnie s-au lipit de rama unui tablou al lui Vincent van Gogh / Tânărul are 20 de arestări la activ

Cei doi membri ai grupului “Just Stop Oil” şi-au lipit degetele de tabloul “Piersici în Floare” al maestrului olandez.Lucrarea în ulei pe pânză, pictată în 1889, face parte din colecţia Van Gogh expusă la Galeria Courtauld din Somerset House, relatează AFP.

“Suntem aici lipiţi de acest tablou – acest tablou frumos – pentru că suntem îngroziţi pentru viitorul nostru”, a spus unul dintre protestari.

Această acţiune are loc la o zi după ce cinci membri ai grupului, care doreşte oprirea tuturor proiectelor noi de utilizare a combustibililor fosili din Marea Britanie, au fost arestaţi în urma unui protest la un muzeu de artă din Glasgow.

Incidentul a determinat închiderea galeriei pentru tot restul zilei.

McKechnie, unul dintre protestari, a fost deja arestat de 20 de ori şi a petrecut şase săptămâni în închisoare. În martie, el a devenit cunoscut după ce s-a legat de bara porţii în mijlocul unui meci dintre Newcastle şi Everton.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].