NEWS

DNA face percheziţii la Direcţia Regionala Vamală Bucureşti. Acţiune şi la Nădlac. Sunt vizate 47 de persoane angajate la CNAIR

Potrivit unor surse judiciare, sunt vizate potenţiale fapte de luare de mită şi de trafic de influenţă iar sumele ar fi cuprinse între 600 şi 12.000 de euro pentru permiterea intrării în România de  bunuri contrafăcute sau fără documente.

Vizat de ancheta procurorilor ar fi şi Paul Petrof, director al Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti, cercetat şi în alt dosar de procurorii DNA.

O altă acţiune, separată de cea a DNA, este făcută azi dimineaţă de către procurorii din Arad cu DGA la Nădlac .

„La nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad se efectuează cercetări într-un dosar penal faţă de 47 de suspecţi, angajaţi în cadrul CNAIR, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 C.p., cu aplic. art. 35 al. 1 C.p”, a transmis Parchetul, printr-un comunicat.

Conform acestuia, marţi, s-au făcut, în această cauză, percheziţii imobiliare la două locaţii din cadrul A.C.Î. Nădlac 2 – Toneta nr. 1 şi 2.

Percheziţiile au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul DGA.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].