NEWS

COMENTARIU Crenguţa Nicolae: Orbán şi Rutte, câştigătorii summitului UE. Iohannis aşteaptă până la toamnă

La sfârşitul summitului UE încheiat ieri în zori, premierul olandez Mark Rutte a refuzat să califice rezultatul discuţiilor drept „istoric”, cum a făcut preşedintele francez Emmanuel Macron („O zi istorică pentru Europa!”), zicând că nu e un termen pe care el l-ar folosi.

 

E firesc să fie aşa. Pentru Angela Merkel şi Emmanuel Macron a fost în primul rând un test extrem de dificil de diplomaţie, esenţial pentru refacerea imaginii de unitate europeană, grav afectată de răspunsul iniţial al UE la criza pandemiei, când Italia a fost complet lăsată cu ochii în soare de partenerii europeni. În schimb, pentru Mark Rutte şi tovarăşii săi din aşa-numitele „state frugale”, adepte ale austerităţii şi cu situaţii fiscale confortabile (Austria, Danemarca şi Suedia, mai nou şi Finlanda), summitul bugetar început la 17 iulie a fost o încercare de a frâna orice progres spre unificarea monetară europeană, chiar şi atunci când a devenit evident că ideea ca UE să emită obligaţiuni comune pentru a finanţa redresarea ţărilor după pandemie este o excepţie şi nu va deveni în niciun caz o practică acceptabilă în vremuri economice normale.

 

Rutte şi compania au venit la summit cerând nu ca partea de granturi din fondul de redresare după pandemie să fie mai mică decât partea de împrumuturi, ci au cerut să nu existe deloc granturi, adică fiecare ţară lovită de criză să rămână în continuare pe cont propriu, la mâna pieţelor financiare bucuroase să pluseze la dobânzi. Faptul că au pornit de la această cerinţă maximală le-a permis să obţină totuşi o victorie în cele din urmă – reducerea de la 500 la 390 mld. euro a părţii de granturi şi creşterea de la 250 la 360 mld. euro a părţii de împrumuturi. În privinţa condiţiilor pentru accesul la bani, cerinţa iniţială a lui Rutte a fost să se renunţe la sistemul normal de validare a deciziilor din UE, în care opoziţia faţă de o decizie se exprimă printr-o majoritate calificată de voturi, şi să se recurgă în schimb la un mecanism de validare prin unanimitate. Aceasta ar fi însemnat că un veto din partea unui singur „frugal” ar fi putut bloca pe viitor absolut orice alocare de fonduri pentru alt stat.

 

La acest capitol, e drept, n-au avut câştig direct de cauză. Tabăra Merkel-Macron a acceptat doar ideea creării un mecanism prin care un stat poate reclama lipsa de reforme economice din partea unor destinatari ai fondurilor europene şi astfel alocarea banilor să poată fi suspendată pentru scurt timp, până ce Comisia Europeană ia o decizie. Adevăratul rezultat al poziţiei dure a „frugalilor” este însă unul indirect, şi anume şubrezirea neaşteptată a poziţiei liderilor UE care până acum au tot insistat asupra „valorilor europene” care ar trebui să călăuzească şi comportamentul statelor, şi alocarea banilor din bugetul comun. Abordarea strict egoistă, negustorească a „frugalilor” a permis astfel o reacţie pe măsură şi o victorie la fel de neaşteptată în negocieri din partea premierului ungar Viktor Orbán, secondat de omologii din gruparea Vişegrad (Polonia, Slovenia şi Cehia) şi ocazional şi de alţii.

 

Aceştia au reuşit să se poziţioneze în raport cu Rutte drept săracii oprimaţi de nişte bogaţi zgârciţi care profită de criză ca să le încalce independenţa şi să-i spolieze de bani. Orbán a comparat stilul lui Rutte cu cel al comuniştilor şi s-a întrebat de ce oare „olandezul” urăşte Ungaria şi pe el personal, premierul polonez Mateusz Morawiecki l-a făcut „zgârciob”, premierul bulgar Boiko Borisov l-a acuzat că vrea să fie „poliţaiul Europei”, iar premierul italian Giuseppe Conte l-a făcut de-a dreptul şantajist. Aşa se face că faimoasa condiţie legată de respectarea statului de drept, considerată în tabăra eurofililor ca pârghia cea mai importantă de blocare a fondurilor pentru „iliberalii” din Ungaria sau Polonia, a pierit de tot: în textul final al summitului, referirea la statul de drept apare o singură dată şi doar generic – „Consiliul European subliniază importanţa respectării statului de drept”. 

 

Pentru comparaţie, textul iniţial cuprindea nu mai puţin de şase articole detaliate, mergând de la „Va fi introdus un regim general de condiţionalitate pentru a aborda deficienţele evidente şi generalizate în raport cu buna guvernanţă la nivelul autorităţilor din statele membre în ceea ce priveşte respectul pentru statul de drept, acolo unde este necesar” şi până la „Comisia, în raportul său anual asupra statului de drept, şi Curtea Europeană de Conturi sunt invitate să raporteze asupra felului cum deficienţele evidente şi generalizate în raport cu buna guvernanţă la nivelul autorităţilor din statele membre afectează sau riscă să afecteze aplicarea bugetului UE sau interesele financiare ale Uniunii”. Toate cele şase articole au fost înlocuite de un paragraf care arată doar că „în acest context, Comisia va propune Consiliului, spre adoptare cu majoritate calificată, măsuri în caz de încălcare”, insistând doar pe prevenirea şi sancţionarea fraudelor specifice cu bani europeni.

 

Ce înseamnă asta pentru România? De prisos să mai spunem că preşedintele Klaus Iohannis nu s-a alăturat criticilor la adresa „frugalilor” şi nici criticilor la adresa proiectelor de a condiţiona fondurile europene de diverse criterii imaginate de aceştia. Nici dacă ar fi vrut, România nu-şi putea permite să ridice glasul, ştiind că n-are niciun atu în negocieri (nu face parte din nicio grupare de interese la nivel european, n-are nici suficientă forţă economică sau stabilitate fiscală şi nici n-a fost lovită de pandemie ca statele din Sud). Poziţia României a fost în esenţă să profite pur şi simplu de disputele dintre „frugali” şi „iliberali” şi să piardă cât mai puţin la negocieri – altfel spus, să fie premiată pentru cuminţenia sa, ca ţară care nici nu are pretenţii să impună reguli altora, ca „frugalii”, şi nici nu are vreo veleitate de a-şi impune sieşi reguli proprii, ca „iliberalii”.

 

În ce măsură a reuşit să profite vom afla atunci când va fi anunţat oficial dacă şi cu cât s-a redus ponderea granturilor în raport cu împrumuturile în fondul de redresare post-pandemie, respectiv dacă şi la ce capitole a scăzut finanţarea alocată prin viitorul buget multianual. De notat deocamdată că, spre deosebire de alţi participanţi la summit, care au explicat structura fondurilor obţinute, preşedintele nostru n-a organizat nicio conferinţă de presă unde să prezinte defalcat sumele, lăsând să se înţeleagă că faţă de totalul planificat în iunie al fondului de redresare, de 33 mld. euro, suma oferită României ar fi crescut acum la 80 mld. euro, ceea ce e fals, întrucât restul de 47 mld. reprezintă partea României din bugetul multianual 2021-2028, nu o suplimentare a fondului de redresare.

 

Încolo, talpa brutală pusă de Ungaria şi Polonia la condiţionarea privind statul de drept este o veste proastă din punct de vedere electoral pentru Klaus Iohannis şi PNL. Când a plecat la summitul de la Bruxelles, preşedintele s-a referit aşa la respectiva condiţionare: „Pentru România statul de drept nu este o problemă şi nu ne opunem unei legături, fiindcă, din fericire, în România tema statului de drept a fost rezolvată în sens pozitiv prin referendumul de anul trecut şi prin schimbările politice care s-au făcut, deci, iată, la acest capitol stăm bine.” Cu alte cuvinte, atâta vreme cât el şi PNL sunt la putere, automat România are stat de drept şi deci nu riscă să fie penalizată de UE când e vorba de bani.

 

Avantajul electoral la care speră astfel Iohannis ar putea reveni la toamnă, dacă s-ar confirma promisiunea făcută de Dacian Cioloş, liderul grupului Renew Europe, că Parlamentul European va respinge cu siguranţă orice buget care nu va cuprinde mecanisme clare de condiţionare a alocării fondurilor, cu accent specific pe statul de drept. Comisia Europeană ar trebui să vină cu propuneri legislative în acest sens, respectiv să-şi asume realizarea unor evaluări anuale privind modul de funcţionare a justiţiei în statele membre şi eforturile statelor de a combate corupţia, spunea Cioloş într-un interviu pentru Politico. Numai că interviul a fost dat înainte de summitul care a eliminat tocmai ideile de acest gen din textul convenit după patru zile şi patru nopţi de negocieri.

 

Desigur, rămâne posibil ca intransigenţa de tip Cioloş să revină la toamnă, acum că UE şi-a salvat în sfârşit imaginea de grup capabil cât de cât de solidaritate în faţa pandemiei şi deci poate încerca să repare în PE compromisul cam neplăcut de acum. Marea variabilă aici este însă chiar pandemia: dacă în lunile următoare se va înrăutăţi criza socială şi economică, fineţurile despre condiţionări şi evaluări vor părea atunci discuţii despre sexul îngerilor. Cât despre avantajul electoral al PNL şi al preşedintelui, mai întâi ar trebui să se poată ţină alegerile.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].