COMENTARIU Adrian Onciu: ”Ca să fie mai credibil, Grupul de Comunicare Strategică angajează o firmă de PR cu 3 milioane de euro”

Valul 5, Ziua 63

Tresar prin somn. Îmi sună telefonul mobil pe WhatsApp, ca de obicei la ora stabilită. E un apel video al Grupului de Comunicare Strategică. Trebuie să răspund, n-am încotro. Mă ridic în capul oaselor înainte de a stabili contactul vizual. 

— Alo, da…

— Bună dimineaţa domnule Popescu. Sunt Crina, de la GCS. Cum aţi dormit noaptea trecută?

O visez adesea pe Crina. Tânăra agentă GCS mi-a fost alocată încă din prima zi a programului de monitorizare. Are o misiune ingrată, dar încearcă să fie amabilă pe cât posibil. 

— Înainte de a-mi răspunde vă rog să vă puneţi masca. Sper că nu aţi dormit fără ea… 

Întind mâna spre noptieră şi-i arăt masca. 

— Scuze, a trebuit să iau un Paracetamol, îi spun deloc convingător.    

— În regulă. Începem?

— Da, sigur.

— Cine este stăpânul nostru?

— Ăăă… Stăpânul nostru este Covid-19. 

— Perfect! Mai departe… Cui îi datorăm noi viaţa?

Stau puţin în expectativă, mă mănâncă limba să-i dau o replică dură. Ştiu că m-ar costa scump, aşa că-mi calc pe inimă şi de data asta. 

— Noi îi datorăm viaţa Grupului de Comunicare Strategică în frunte cu doctorul Raed Arafat. 

— OK. Ultima întrebare. Ştiţi de ce aţi fost inclus în Programul Naţional de Dezintoxicare Ideologică? 

— Da, cunosc motivul. Pentru că am pus la îndoială măsurile luate de GCS în scopul salvării de vieţi omeneşti. Regret profund. Jur!

— Răspuns corect! Vă doresc o zi încărcată de remuşcări, regrete şi procese de conştiinţă. Ne revedem la orele 17, conform programării. 

Închid şi mă duc la baie fără chef, puţin trist că n-am avut curaj să-i spun tot ce-aveam pe suflet. Apoi deschid fereastra la dormitor şi-mi dau seama că vecinul din blocul de vizavi, de la etajul trei, mă urmăreşte din balcon printr-un aparat foto profesional, cu obiectiv puternic. Cine ştie de când stă acolo concentrat, prezent la datorie. 

M-a surprins fără mască. Asta mă va costa 25 de puncte-Covid, pe lângă cele 150 deja colecţionate. Dacă ajung la 200 pierd automat cartela de zahăr şi pe cea de ulei. La 300 rămân şi fără cartela de pâine, iar la cinci sute mă izolează într-un salon la Spitalul Modular de Reeducare. 

La ultima şedinţă de reabilitare anchetatorul mi-a propus să mă alătur Cauzei. Cu experienţa mea de jurnalist ar urma să intru în rândurile Serviciului Român de Informaţii Medicale (SRI-M). Calitatea de agent SRI-M mi-ar deschide automat noi perspective: permis de liberă circulaţie, acces preferenţial la tratamente şi scheme de vaccinare, intrare liberă la magazine alimentare cu circuit închis, acces gratuit la un site de dating cu femei sănătoase (Covid free), plus multe altele. Ar fi trebuit în schimbul acestor privilegii să strâng informaţii despre partizanii Mişcării de Rezistenţă care subminează Cauza. Serviciul Român de Informaţii Medicale devenise de ceva timp principalul furnizor de probe pentru procurorii Direcţiei Sanitare Anti-Covid  (DSAC). Dosarele întocmite de procurori cu sprijinul agenţilor SRI-M ajungeau în cele din urmă pe masa judecătorilor de la Tribunalul Naţional Sanitar. 

L-am rugat să-mi ofere un mic răgaz. Refuzul categoric mi-ar fi făcut viaţa un adevărat calvar. 

Astăzi e marţi. Pentru că am puncte-Covid de penalizare mi-au restrâns grila de canale TV. Pot urmări doar ştirile de pe Gigi24, postul oficial de propagandă al Grupului. Bun şi ăsta, în lipsă de altceva. 

Pe la 9 jumate urmează să sune la uşă Diana, vecina de la doi. M-a ameninţat încă de sâmbătă. Înainte de Valul 5 lucra la primărie, funcţionar mărunt. Acum a rămas doar informator. Mă trage de limbă stângaci, bazându-se pe decolteul larg care-i lasă la vedere sânii artificiali, modelaţi ieftin, din economiile de bugetară de calibru redus. De obicei mă întreabă fără ocolişuri ce mai cred despre Raed Arafat, Grupul de Comunicare Strategică şi penuria de alimente. Discutăm prostii, nimic ieşit din comun. 

Dacă-i marţi, atunci este şi zi de aprovizionare. Pe baza informaţiilor din dosarul personal m-au programat să merg la magazin pentru produsele de strictă necesitate în fiecare marţi la 8:30. Au avut grijă să nu mă intersectez cu alţi opozanţi ai regimului. 

Mă pregătesc să plec. Îmi pun masca, mănuşile, viziera şi verific brăţara electronică de monitorizare ataşată la încheietură mâinii stângi. Clipeşte, deci funcţionează. Orice mică deviaţie de la traseu îi atenţionează imediat pe agenţii Dispeceratului de Intervenţie Rapidă. 

Când ies din bloc, tanti Dorina de la parter îmi face semn de după perdea, cumva speriată. Mă uit nedumerit. Ce-o fi vrut să-mi transmită? Într-un final realizez. Îmi căzuse masca sub nas, riscam alte 10 puncte-Covid de penalizare. Remediez situaţia din mers şi-i mulţumesc vecinei printr-un gest amical. 

La magazin coada se întinde pe vreo 50 de metri, cu distanţarea fizică de rigoare. Ajung în sfârşit la casa de marcat, unde vânzătoarea aşteaptă cu zâmbetul pe buze să recit mesajul de pe ecranul telefonului, primit prin SMS. În fiecare zi mesajele diferă de la un client la altul. Depinde cum ai noroc. Poţi prinde unul banal sau dimpotrivă, un text adânc, de extracţie filosofică. Dacă refuzi să-l citeşti nu primeşti alimente. Simplu ca bună ziua! 

Trag microfonul mai aproape astfel încât cetăţenii din magazin să mă audă prin staţia de amplificare. Citesc SMS-ul cu intonaţia unui elev de clasă pregătitoare: 

— Mulţumim din inimă politicienilor, medicilor, asistentelor şi brancardierilor aflaţi în prima linie a luptei cu pandemia. Nu vom uita niciodată spiritul de sacrificiu şi jertfa lor pe altarul sănătăţii. Trăiască Grupul de Comunicare Strategică şi comandantul nostru suprem, doctorul Raed Arafat!

Ropotul de aplauze aproape că-mi sparge urechile. Mă simt penibil. Smulg sacoşa de pe bandă şi ies din magazin la fel de scârbit ca reprezentanţii industriei Horeca după întâlnirea cu premierul Orban.  

Merg pe drumul obişnuit până aproape de casă. La orice mică abatere de la traseu primesc atenţionări sonore prin intermediul brăţării GPS. 

Nişte strigăte de ajutor îmi atrag atenţia. Doi indivizi încearcă s-o tâlhărească pe tanti Dorina, plecată şi ea la cumpărături. Ajung repede, reuşesc să-i pun pe fugă înainte de-a fi prea târziu. Cât mai pălăvrăgim una, alta, abia realizez despre ce-i vorba când patru agenţi ai Departamentului de Intervenţie Rapidă mă umflă pe sus şi mă aruncă în duba lor neagră, cu însemnele Poliţiei Sanitare. Depăşisem traseul monitorizat prin satelit fără să-mi pese de consecinţe, atât de hotărât fusesem să o salvez pe tanti Dorina. 

La sediul GCS nimeresc într-o cameră aproape goală, cu o masă şi două scaune aşezate în mijloc, exact ca-n filmele poliţiste. Nu am răgaz să-mi trag sufletul pentru că primesc o vizită-surpriză. Însuşi Raed Arafat, comandantul GCS, a catadicsit să mă cunoască personal. Îşi trage scaunul  şi mă studiază peste ochelari preţ de câteva clipe. 

— Ştii de ce te afli aici? mă chestionează pe un ton aspru, milităros. 

— Presupun că da, îi răspund în doi peri. 

Aştept, încordat, continuarea. 

— Ei bine, am să-ţi dau o veste proastă şi una bună… Cu care să încep?

Ridic din umeri. 

— Indiferent. 

— Deci vestea proastă este că s-a încheiat pandemia Covid-19. Urmează să fac marele anunţ în direct la Gigi24 TV. 

— OK. Şi vestea bună?

Oftează. 

— Vestea bună ar fi că OMS tocmai a declarat pandemie de trichineloză. Toţi porcii urmează să intre în carantină până la descoperirea unui vaccin. La fel şi oamenii. 

— De ce şi oamenii?!

— Aşa, preventiv. Ca să nu se mănânce între ei. Mă refer negaţioniştii cu cetăţenii responsabili. 

***

Valul 6, Ziua 22 

Mă uit plictisit la Gigi24 TV. Crainica blondă anunţă o ştire de ultimă oră. Breaking News: ”Ca să fie mai credibil, Grupul de Comunicare Strategică angajează o firmă de PR cu 3 milioane de euro”.