NEWS

CE: Românii, mulţumiţi de măsurile luate de UE pentru combaterea pandemiei de Covid

Potrivit unui com,unicat al CE, 60% dintre românii care au participat la studiu au declarat că sunt mulţumiţi de măsurile luate de instituţiile UE, faţă de 45% cât este media europeană.

Încrederea în Uniunea Europeană a rămas stabilă faţă de toamna anului 2019, la 43 %, în ciuda variaţiilor percepţiei publice din timpul pandemiei. Încrederea în guvernele şi parlamentele naţionale a crescut (la 40 %, + 6 puncte procentuale şi, respectiv, la 36 %, + 2 puncte procentuale).

Potrivit studiului, cetăţenii consideră situaţia economică ca fiind cea mai presantă problemă cu care se confruntă UE: mai mult de o treime (35 %) din totalul respondenţilor şi-a exprimat preocuparea în acest sens, o creştere considerabilă cu 16 puncte procentuale în comparaţie cu toamna anului 2019, acest aspect trecând astfel de pe al treilea loc pe primul loc în topul preocupărilor. Situaţia economică nu a mai fost un subiect de preocupare atât de presant din primăvara anului 2014.

Pe următoarele locuri în ceea ce priveşte preocupările europenilor sunt situaţia finanţelor publice ale statelor membre (23 %), imigraţia (23 %), sănătatea (22 %) mediul (20 %) şi şomajul (17 %).

„Europenii sunt divizaţi în ceea ce priveşte măsurile luate de instituţiile UE pentru a combate pandemia de COVID-19 (45 % <mulţumiţi> faţă de 44 % <nemulţumiţi>). Cu toate acestea, majoritatea respondenţilor din 19 state membre sunt mulţumiţi de măsurile luate de instituţiile Uniunii Europene pentru combaterea pandemiei de COVID-19. În acest sens, cele mai ridicate procente se înregistrează în Irlanda (71 %), Ungaria, România şi Polonia (60 % în fiecare dintre aceste trei ţări). În şapte ţări, majoritatea respondenţilor sunt <nemulţumiţi>, în special în Luxemburg (63 %), Italia (58 %), Grecia (55 %), Cehia (55 %) şi Spania (52 %)”, se arată în comunicatul CE.

Cu toate acestea, mai mult de şase europeni din zece au încredere în capacitatea UE de a lua deciziile corecte în viitor (62 %).

Experienţele personale ale europenilor cu privire la măsurile de izolare au fost foarte diverse. În ansamblu, aproape trei europeni din zece afirmă că le-a fost destul de uşor să le respecte (31 %), în timp ce un sfert declară că le-a fost destul de greu să le respecte (25 %). În sfârşit, 30 % afirmă că le-a fost uşor şi greu în acelaşi timp.

De asemenea, studiul arată că majoritatea europenilor (53 %) afirmă că sunt mulţumiţi de modul în care funcţionează democraţia în UE. Procentul respondenţilor „nemulţumiţi” a crescut cu 3 puncte procentuale comparativ cu toamna anului 2019, ajungând la 43 %.

60% dintre europeni susţin că sunt optimişti în ceea ce priveşte viitorul UE.

Sondajul Eurobarometru din vara anului 2020 a fost realizat prin interviuri „faţă în faţă”, completate în mod excepţional cu interviuri online, în perioada 9 iulie – 26 august 2020, în cele 27 de state membre ale UE, în Regatul Unit şi în ţările candidate. În cele 27 de state membre au avut loc 26 681 de interviuri.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].