NEWS

Caii abandonaţi lângă lacul Zarguzon, din Techirghiol, au fost duşi într-un adăpost din Constanţa

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică şi ai Poliţiei oraşului Techirghiol au efectuat verificări şi au identificat în zonă 35 de cai.

La faţa locului, s-au deplasat şi reprezentanţi ai DSVSA Constanţa, care au evaluat starea animalelor.

„În urma cercetărilor, poliţiştii au luat măsura plasării acestora într-un adăpost din judeţul Constanţa, potrivit OUG 175/2020. În cauză, continuă verificările, pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun”, a mai transmis Poliţia Constanţa.

Purtătorul de cuvânt al DSVSA Constanţa, Irina Topoleanu, a declarat, duminică, la Digi 24, că se fac controale pentru a fi găsit proprietarul cailor.

„O să se facă astăzi (duminică – n.r.) controale împreună cu IPJ, iar în urma acestui control se vor lua măsurile în consecinţă. La fel, va fi identificat proprietarul acestor animale şi, bineînţeles, va fi sancţionat contravenţional, precum şi măsurile care vor fi luate în ceea ce priveşte bunăstarea acestor animale şi preluarea lor din acel loc”, spune Topoleanu.

O organizaţie neguvernamentală a tras un semnal de alarmă după ce a primit, de la rapper-ul Puya, imagini cu caii legaţi, care stau în frig şi mizerie, la marginea lacului Zarguzon, din Techirghiol, judeţul Constanţa.

Animalele par a fi neîngrijire şi înfometate.

„Se trage un semnal de alarmă despre starea incredibilă a 40 de cai, din Techirghiol, aflaţi pe marginea lacului Zarguzon. Este evident că niciun ONG din România nu poate prelua 40 de cai! Este clar o problemă pe care trebuie să o gestioneze şi să o rezolve statul român”, au scris cei de la Kola Kariola.

Imaginile video au fost preluate de pe pagina rapper-ului Puya. El a scris că a primit, la rândul său, imaginile, pentru a le face cunoscute, astfel încât autorităţile să se implice în salvarea acestor animale.

„Am primit clipul ăsta de la o persoană care m-a rugat să o ajut să facă situaţia cât mai cunoscută. În Techirghiol, pe marginea lacului Zarguzon, peste 40 de cai sunt ţinuţi legaţi în frig şi în mizerie, fără mâncare şi mulţi dintre ei se îmbolnăvesc şi mor. Autorităţile n-au făcut nimic până acum, dar poate dacă distribuim cât mai mulţi o să se sesizeze cineva şi o să-i ia de acolo, de unde sunt condamnaţi la moarte sigură”, scrie Puya.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].