NEWS

Boris Johnson a spus că decizia privind un acord post-Brexit nu are legătură cu alegerile din SUA

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a declarat, luni, că decizia Guvernului de la Londra privind un eventual acord post-Brexit cu Uniunea Europeană nu are legătură cu scrutinul prezidenţial din SUA, în contextul în care o victorie a lui Joseph Biden riscă să afecteze relaţiile bilaterale.

 

“Cele două lucruri sunt total separate“, a declarat luni Boris Johnson, conform agenţiei de presă Reuters.

 

Potrivit publicaţiei The Observer, Boris Johnson aşteaptă rezultatul scrutinului prezidenţial din Statele Unite pentru a decide dacă face concesii în sensul obţinerii unui acord post-Brexit cu Uniunea Europeană.

 

Preşedintele Donald Trump a semnalat că vrea un acord de liber-schimb între SUA şi Marea Britanie, însă Joseph Biden a criticat abordarea lui Boris Johnson faţă de UE şi a cerut respectarea Acordului de pace din Irlanda de Nord.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].