NEWS

Boris Johnson a efectuat o amplă remaniere guvernamentală în Marea Britanie

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a efectuat miercuri o amplă remaniere guvernamentală, revocând trei miniştri şi transferându-l pe Dominic Raab, până acum ministru de Externe, pe postul de ministru al Justiţiei.

Pe fondul criticilor privind gestionarea crizei din Afganistan, Boris Johnson a decis înlocuirea ministrului de Externe, Dominic Raab, pe care l-a mutat însă în funcţia de ministru al Justiţiei, conform Sky News.

Liz Truss a fost numită în funcţia de ministru de Externe.

Robert Buckland a fost demis din funcţia de ministru al Justiţiei, iar Gavin Williamson îşi încheie mandatul de ministru al Educaţiei. De asemenea, Boris Johnson l-a demis pe Robert Jenrick din funcţia de ministru al Construcţiilor şi Locuinţelor. În locul lui Robert Jenrick a fost numit Michael Gove, potrivit BBC.

„Numim o echipă puternică şi unită pentru o reconstrucţie mai bună după pandemie”, a comunicat Downing Street, conform agenţiei Associated Press.

Priti Patel a confirmat că va rămâne în funcţia de ministru britanic de Interne.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].