NEWS

Blinken a pledat pentru stabilitatea Strâmtorii Taiwan la întâlnirea cu ministrul chinez de Externe

Situaţia din Taiwan a fost subiectul central al întâlnirii pe care Antony Blinken a avut-o vineri cu Wang Yi la New York, cu ocazia reuniunii Adunării Generale a Naţiunilor Unite.

“Din partea noastră, secretarul de Stat a transmis foarte clar că, în conformitate cu politica noastră de durată conformă principiului «o singură Chină», menţinerea păcii şi stabilităţii în Strâmtoarea Taiwan are o importanţă absolută şi vitală”, a declarat, după întâlnire, un oficial din cadrul Departamentului de Stat de la Washington, citat de agenţia Reuters.

Anterior, Washingtonul a transmis că întâlnirea lui Antony Blinken cu Wang Yi se înscrie în eforturile “de a menţine deschise liniile de comunicaţii şi de a gestiona responsabil competiţia”.

Wang Yi a afirmat joi, într-un discurs rostit la institutul Asia Society din New York, că problema Taiwanului devine cel mai mare risc în relaţia China-SUA. “Dacă va fi gestionată greşit, cel mai probabil va devasta relaţiile noatre bilaterale”, a avertizat ministrul chinez de Externe.

Beijingul consideră Taiwanul teritoriu chinez şi a avertizat că nu exclude nicio opţiune pentru afirmarea suveranităţii. Armata chineză a efectuat exerciţii de amploare în jurul Taiwanului ca reacţie la vizita efectuată în august la Taipei de preşedintele Camerei Reprezentanţilor de la Washington, Nancy Pelosi.

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, a afirmat în urmă cu câteva zile că armata americană va interveni pentru apărarea Taiwanului în cazul unei invazii chineze. Întrebat într-un interviu acordat postului de televiziune CBS dacă militarii americani vor interveni direct pentru apărarea Taiwanului, Biden a răspuns: “Da”. Washingtonul a aplicat politica “ambiguităţii strategice” în cazul Taiwanului, respectând principiul “o singură Chină”, dar oferind susţinere militară Taipeiului. Preşedinţia SUA susţine că linia politică nu s-a modificat. “Preşedintele a mai spus acest lucru, inclusiv la Tokyo, mai devreme anul acesta. Dar a spus clar şi că politica noastră în privinţa Taiwanului nu s-a schimbat. Acest lucru rămâne adevărat”, a afirmat un purtător de cuvânt al Casei Albe.

China s-a declarat “puternic nemulţumită” şi a semnalat că se opune “în mod determinat” afirmaţiilor preşedintelui american. “Le este transmis un semnal greşit grav” forţelor separatiste taiwaneze, a reacţionat Mao Ning, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Beijing.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]