NEWS

Avertismentul unui medic: 95% dintre persoanele vaccinate, dar infectate, nu au afecţiune pulmonară

Sunt diferenţe însemnate în ceea ce priveşte afectarea pulmonară a pacienţilor vaccinaţi şi nevaccinaţi, a declarat Diana Manolescu, directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Timişoara.

Directorul medical al Spitalului „Victor Babeş” din Timişoara spune că în cazul persoanelor vaccinate procentul celor care suferă de afectare pulmonară este mic.

„Am observat o diferenţă însemnată, din punct de vedere imagistic, între plămânii unui pacient vaccinat împotriva SARS CoV 2 şi cei ai unui pacient nevaccinat. La peste 95 la sută dintre persoanele vaccinate, care fac totuşi o infecţie COVID-19, nu există o afectare pulmonară, în timp ce în cazul bolnavilor nevaccinaţi începe de la 30-40 la sută şi poate creşte, într-un interval extrem de scurt, uneori chiar şi de câteva ore, până la 70-80, şi chiar 85 la sută”, a spus Diana Manolescu.

Conform acesteia, de multe ori, aceste leziuni pulmonare devin incompatibile cu viaţa.

„Singura soluţie este vaccinarea”, a transmis medicul de la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].