NEWS

Autobuze date dispărute în războiul din Ucraina. Maşinile interveneau pentru evacuarea civililor

Un oficial militar din Popasna, în regiunea Donbas, a declarat că unul dintre cele două autobuze, condus de voluntari, a fost atacat în interiorul oraşului.

Mikola Khanatov a spus că nu există nicio veste despre cel de-al doilea vehicul, un autobuz şcolar condus de un profesor de istorie din localitate.

Unul dintre voluntari, Galina Kroshka, a declarat că vineri au fost trimise trei autobuze la Popasna pentru a ajuta la evacuarea a sute de civili.

Două dintre ele nu au reuşit să se întoarcă în oraşul Bakhmut.

„Suntem foarte îngrijoraţi. Autobuzele noastre nu s-au întors şi nu am mai avut niciun contact cu acestea de ieri”, a declarat Galina, care, împreună cu soţul ei, transportă civili, precum şi ajutoare umanitare.

Popasna este o localitate intens disputată în ultimele săptămâni, dar există rapoarte potrivit cărora forţele ruseşti controlează acum aproape întregul oraş.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].