Am Covid-19, dar mă bucur de viaţă – Ep. 8: Sunt pozitivă, din nou, dar am ales să mă autoizolez acasă

Am primit rezultatul testelor, eu sunt pozitivă în continuare, Raul a primit rezultat negativ. Nu mă aşteptam nicio secundă la asta. În mintea mea era că în urmă cu câteva zile mi-a ieşit neconcludent şi astăzi eram convinsă că o să am un rezultat negativ. Cert este că toată ziua am stat cu inima strânsă, oricine m-a sunat credeam că este de aici, de la spital, şi că mă va anunţa că este gata testul. Până la urmă a venit la geam o asitentă şi mi-a dat o foaie, iniţial am crezut că trebuie să semnez externarea, apoi mi-a spus că testul e pozitiv şi trebuie să completez o foaie şi să anunţ unde mă voi izola pentru următoarele câteva zile şi să semnez acolo că voi rămâne în casă, asta pe proprie răspundere. 

O altă zi, alte stări. Ieri mi-am făcut, din nou, aşteptări. La un moment dat am primit rezultatul pozitiv. Tratamentul împărţit pe zece zile l-am finalizat, nu mai avea de ce să mai rămânem în spital, Raul oricum era negativ, eu am ieşit pozitivă, dar nu mai trebuia să primesc nici injecţie, nici pastile. Practic treaba medicilor cu mine s-a încheiat. Am început să mă simt mult mai bine, mi-a revenit gustul, mirosul, mă simt mai în forţă, mai plină de vlagă aşa că am decis să vin acasă şi să rămân în autoizolare până când se vor împlini cele 14 zile de la prima zi de internare în spital.

Voi repeta testul aici în Braşov, să mă asigur că va ieşi negativ şi că din acel moment voi putea ieşi pe stradă fără nicio problemă.

Am ajuns acasă, locuinţa în sine mi-a dat o stare de bine, m-am întâlnit cu Imee, m-a primit cu multă iubire. Mi-a fost foarte dor de ea şi uşor, uşor reintru în viaţa mea obişnuită.

Covid 19 m-a învăţat, din nou, să nu mai am aşteptări, am avut doua mari aşteptări cât timp am stat în spital şi am fost dezamagită de două ori. Dacă în perioada izolării, acum câteva luni, mă plângeam şi spuneam că îmi este greu pentru că trebuie să stau în casă, pot să ies doar în balcon, acum mi-am dat seamă că stau într-o încăpere şi mai mică de 3 pe 4 metri, nu am balcon, am doar un geam şi după ce am ieşit din acest salon, când păşeam pe scări, aveam impresia că se deformează imaginea în jurul meu. A fost o senzaţie foarte ciudată, dar m-am bucurat. Fiecare pas făcut până la poartă am simţit că trăiesc, am simţit că merg spre poarta de eliberare.