31 de ani de la abolirea pedeapsei cu moartea în România. Fost judecător: Legea prevedea execuţia prin împuşcare

„Stimaţi cetăţeni ai României, ne apropiem de sfârşitul unui an care, pentru ţara noastră, a marcat un moment de cotitură istorică”. Aşa şi-a început Ion Iliescu discursul susţinut pe 31 decembrie 1989. Înainte de Anul Nou, România se pregătea de o nouă viaţă: viaţa fără comunism. Tot atunci, Ion Iliescu anunţa abolirea pedepsei cu moartea în România. Decretul a intrat pe vigoare pe 7 ianuarie.

De-a lungul timpului, România a avut un „du-te-vino” în privinţa pedepsei cu moartea: a fost abolită, apoi reintrodusă de mai multe ori. Din 1969 până în 1989, 367 de oameni au fost executaţi. Ultimii au fost chiar soţii Ceauşescu.

„Momentul ales – ultima zi a anului 1989 şi momentul în care Revoluţia câştigase şi se trecea la o altă etapă din istoria României – a fost un moment simbolic. (…) Sunt peste 1.100 de oameni care au murit în acele zile (la Revoluţie, n.r.). Unii foarte tineri, chiar copii. Alţii au ieşit şi au avut curajul de a fi acolo, în stradă. A fost acel curaj care le-a adus moartea şi nouă libertatea pe care probabil că noi, acum, după 31 de ani nu o mai înţelegem aşa cum ea a fost înţeleasă în acele zile”, a declarat Cristina Păiuşan-Nuică, istoric.

Pedeapsa cu moartea era pronunţată pentru fapte deosebit de grave, atentate, infracţiuni contra păcii şi umanităţii, dar şi atentate la siguranţa statului, infracţiuni economice sau trădarea.

Fostul judecător militar, Constantin Udrea, povesteşte cum se făceau execuţiile în România.

„Persoanele condamnate la moarte erau executate prin împuşcare. Aceasta era modalitatea. Împuşcarea avea loc în locurile de detenţie de regulă, în condiţii anume pregătite, amenajate. A transpirat foarte puţin despre modalitatea în care se făcea, dar legea prevedea expres: executare prin împuşcare”, spune Constantin Udrea.

„Este, totuşi, o măsură barbară, suprimarea vieţii unei persoane este o măsură barbară. Nici măcar biserica nu este de acord cu ea”, mai spune fostul judecător.

Constantin Udrea susţine că dictatura de dinainte de 1989 încerca să-şi pună amprenta inclusiv asupra justiţiei. Iar un rol important îl aveau procurorii.

„Toate anchetele secrete sunt pretabile la abuzuri, inclusiv în prezent, când se doreşte infăptuirea corectă a justiţiei, ancheta trebuie să fie transparentă Pe vremea respectivă, în cauzele de acest gen, ancheta era netransparentă, fie că era făcută de procurorii militari, fie de ceilalţi procurori. Pot să spun cu certitudine că atunci când se dorea ceva, se realiza. Au fost abuzuri, negreşit, care erau o consecinţă a trăsăturii statului nostru, care era o dictatură”, a mai declarat Udrea.

Cazuri de români condamnaţi şi executaţi

Printre românii condamnaţi la moarte se numără şi Ion Râmaru, un criminal în serie care a terorizat Bucureştiul în anii 70. El a comis 4 omoruri şi mai multe violuri. Mai e şi cazul lui Gheorghe Ştefănescu, care a pus pe picioare „afacerea Bachus”.

„Gheorghe Ştefănescu a făcut comerţ cu băuturi alcoolice timp de mulţi ani. A fost prins, a fost condamnat pentru delapidare cu consecinţe extrem de grave. A fost executat la 4 decembrie 1981. Era un moment important pentru că era o pedeapsă împotriva cuiva care, practic, fura statul. El a făcut o cerere de graţiere, care i-a fost refuzată de Ceauşescu. Nicolae Ceauşescu care folosea graţierea destul de des pentru a-şi crea o bună imagine”, spune istoricul Cristina Păiuşan-Nuică.

De menţionat este că, dacă un inculpat era judecat în lipsă şi lipsea pentru o perioadă de 7 ani, acea pedeapsă cu moartea se transforma în condamnare la 25 de ani de închisoare.

„Fac precizarea că şi în prezent pedeapsa cu moartea e abolită pe timp de pace, dar pe timp de război, statele au dreptul să o introducă. Asta e prevăzută inclusiv în normele internaţionale. Pe timp de război, poate fi oricând reintrodusă”, mai spune Constantin Udrea.

„Rolul oricărei pedepse penale se rezumă la prevenţia săvârşirii unei astfel de infracţiuni. Deci are rol preventiv. Ea provoacă o vie emoţie. Persoana care ştie că se expune unei asemenea sancţiuni – o sancţiune supremă – va gândi mai mult înainte de a face ce ar urma să facă. Pe de altă parte, există şi riscul ca persoane condamnate la moarte să fie condamnate şi ulterior executate şi, pe baza probelor care apar ulterior să se constate că sunt nevinovate. Nu mai există posibilitatea unei rejudecări”, mai punctează fostul judecător militar.

Şi transmiterea secretelor de stat atrăgea condamnarea cu moartea.

Dar Constantin Udrea consideră că „trădarea este trădare”: „Un cadru militar care simte nevoia să se răsvrătească împotriva statului, să o facă public, să iasă din rândul forţelor armate, dar nu să trădeze prin transmiterea de secrete. (…) Statul român investeşte în tine, inclusiv încredere. Cel mai important. E de neînţeles să te duci pe teritoriul unui stat, indiferent că e prieten sau duşman… Trădarea e trădare”.